Bancherii germani vorbesc despre introducerea unei valute paralele în Grecia

Bancherii germani vorbesc despre introducerea unei valute paralele în Grecia
Publicat: 23/05/2012, 13:36
Actualizat: 23/05/2012, 13:36

În cazul în care în urma viitoarelor alegeri anticipate din Grecia va fi format un guvern ce se va opune aplicării condițiilor prevăzute de programul internațional de asistență financiară, aceasta ar putea duce mai degrabă la introducerea unei monede paralele, pe lângă euro, decât la ieșirea formală a Greciei din zona euro și revenirea la drahmă, consideră analiștii de la Deutsche Bank, scrie Ukrinform, citat de Agerpres.

Este puțin probabil ca Grecia să renunțe la euro, deoarece un astfel de pas ar duce la un default de proporții și la o prăbușire masivă a sectorului bancar, echivalând cu un dezastru pe plan economic, social și politic, menționează aceștia într-o notă analitică cu privire la evoluțiile elene.

Scenariul cel mai probabil, consideră finanțiștii germani, vizează o suspendare parțială a asistenței financiare, ceea ce va permite continuarea sprijinului pentru serviciul datoriei și al sectorului bancar din Grecia. În același timp, va fi complet întreruptă finanțarea cheltuielilor guvernamentale de bază.

În acest caz, dificultățile cu care se va confrunta viitorul executiv al Greciei l-ar putea determina să emită obligațiuni, ce ar putea deveni embrionul monedei paralele, menționează experții Deutsche Bank, propunând ca ipotetica valută paralelă să fie numită „gevro”. Aceasta ar permite Greciei să-și devalorizeze moneda, rămânând în mod oficial în cadrul Uniunii Monetare Europene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele...
O ieșeancă a ascuns o cameră de supraveghere în dormitorul matrimonial. După ce a văzut...
FOTO. E considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și a dat startul...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Frauda secolului” în Europa: Escrocii care au furat 5 miliarde de euro dintr-o schemă menită...
EXCLUSIV. A rupt contractul cu Imperiul leilor! Motivul care a dus la ruptura de PRO...
Dieta pe care o respectă ZILNIC Georgina Rodriguez! Ce consumă regulat logodnica lui Cristiano Ronaldo
Poliţistele şpăgare de la Locală: apartamente de lux, bolizi şi vacanţe exotice, cu salarii de...
Cutremurător! Ultimele cuvinte ale Patriziei, înainte de a fi luată de ape
Posibilă tentativă de suicid la metrou, în stația Aurel Vlaicu. Un tânăr s-ar fi aruncat...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Anvelope runflat, cea mai bună opțiune pentru VARĂ?
Ce relaţie va fi între Moscova şi Washington după alegerile prezidenţiale din SUA? Vladimir Putin...
Care e cea mai BOGATĂ țară din lume? Cei mai mulți CRED GREȘIT
Noua interdicție în ROMÂNIA. Legea s-a depus deja în Parlament: NU AM PERMIS niciun fel...
Nativii influențați puternic de Luna Plină. Vin marile schimbări care îi dau peste cap
Ana Baniciu a născut! Ea și soțul ei Edy Kovacs au devenit părinți pentru prima...
Ce este monstrul apărut pe o plajă din Singapore. Turiștii au luat-o la fugă îngroziți
Antoni vrea să o asigure pe Rebecca de faptul că nu mai are niciun gând...
Pepe și Yasmine Pascu se căsătoresc. Când va avea loc nunta celor doi și cum...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Cum au ajuns nanoplastice în inima unui embrion de găină?
×